Avantajul lotului numeros: poți face o a doua echipă ca să îți odihnești titularii pentru meciul din Europa League. Dezavantajul lotului transferat de finanțator: rezervele sunt departe de valoarea titularilor. FCSB începe meciul cu Sepsi, una dintre echipele verzi ale acestui start din Liga 1, cu emoții. Drăghici și Tandia combină pe dreapta cu ușurința profesioniștilor într-o curte de liceu, iar ultimul lovește bara în minutul doi. Emoțiile rămân, adrenalina lui Dică e ținută la cote ridicate după ce Vașvari ajunge cu o fracțiune de secundă mai târziu la o minge a lui Fulop care l-ar fi lăsat singur cu portarul.
Antrenorul FCSB e cu mâinile în cap. Are și de ce. Atacul FCSB e tânăr și își arată tinerețea. Rusescu, excepția, e izolat precum un criminal periculos în drumul spre tribunal, iar puștii Man, Daniel Benzar și Coman sunt împrăștiați. Nu au știința jocului, nu au răbdare să deschidă o apărare bine organizată de Eugen Neagoe. Coman pasează scurt, Daniel Benzar nu atinge mingea de mai mult de două ori, defensiva lui Sepsi nu are probleme. Iar Man, ultimul de pe lista celor care pleacă, în imaginația finanțatorului, pe zeci de milioane de euro irosește tot. Pierde mingi, driblează excesiv, e complet ieșit din joc.
Final decisiv
Dică ia măsuri. Rusescu și Qaka rămân la un duș prelungit, intră Moruțan și Gnohere. Degeaba. Tot ce reușește echipa lui este să țină mingea mai mult într-un joc de pase inofensiv. Dică bate aerul din spațiul tehnic cu pumnii, e un car de nervi. Teixeira e chemat de la încălzire cu jumătate de oră înainte de final, imediat după ce Man mai irosește o ocazie bună. Degeaba, de ieșit iese Benzar, de Man nu se atinge nimeni cât timp există interes pentru un transfer.
Sepsi arată precum un adversar în lupta pentru playoff. Mijloc solid, apărare atentă și ieșiri rapide pe contraatac. Elevii lui Neagoe dau înapoi, cedează teren, cam la fiecare zece minute. Acceptă dominarea și nimic nu pare că poate schimba soarta partidei. Nimic normal. Pentru că în minutul 80 Jovanovic oprește mingea cu mâna. Penalty, gol Gnohere. Sepsi se enervează, se precipită, iar asta o costă. Florinel Coman transformă o lovitură liberă de la peste 20 de metri și închide jocul.
Urât? Da! Chinuit? Poate! Dar FCSB este într-un moment al sezonului în care doar victoria contează, nu felul în care e obținută. Misiune îndeplinită!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER